Salut, Cum te putem ajuta?

AUTORITATEA EUROPEANĂ PENTRU ...

AUTORITATEA EUROPEANĂ PENTRU MUNCA

La nivelul Uniunii Europene au fost adoptate în acest an noi documente fundamentale pentru dreptul european al muncii, cu impact deosebit în legislația națională a tuturor statelor membre. Printre acestea se numără și Regulamentul de constituire a Autorități Europene a Muncii, care reflectă interesul crescând al legiuitorului european pentru politicile sociale.

Înființarea unei noi agenții europene care să gestioneze aspecte legate de mobilitatea forței muncă a fost anunțată[1] încă din septembrie 2017.  În acest context, Parlamentul European a solicitat încă din anul 2012 Comisiei Europene să înființeze un punct de coordonare centrală la nivel european[2] cu scopul de a centraliza atât părerile lucrătorilor mobili, ale angajatorilor cât și a unor terți interesați să găsească soluții și să prevină problemele ce pot apărea, inclusiv în ceea ce privește detașarea în cadrul prestărilor de servicii transnaționale

Peste 17 milioane de cetățeni europeni lucrează în alt stat membru, iar Uniunea Europeană a dezvoltat un întreg set de reguli de coordonare a politicilor sociale naționale care să asigure exercițiul efectiv al mobilității lucrătorilor. Cu toate acestea, o atare mobilitate transfrontalieră se confruntă încă cu o serie de obstacole. Dintre acestea, au fost identificate ca probleme importante[3]:

– informarea inadecvată a lucrătorilor și angajatorilor cu privire la contextul în care se exercită această mobilitate, la drepturile, obligațiile și procedurile asociate mobilității transfrontaliere;

Au existat diverse probleme de-a lungul timpului în implementarea Directivei nr. 96/71/CE – privind detașarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii[4], cum ar fi lipsa de informații clare privind condițiile de muncă și încadrarea în muncă, interpretări diverse cu privire la elementele constitutive ale salariului, diversitatea pieței muncii europene (salarii minime stabilite prin negocieri colective la nivel de ramură, sector, zonă geografică etc.), înființarea unor firme de apartament în state cu un nivel de taxare mai redus, în vederea detașării. Această ultimă practică a generat discuții ample atât cu privire la concurență neloială, distorsiuni pe piața muncii prin dumping social, pierderea unor locuri de muncă la nivel local, dar și cu privire la drepturile lucrătorilor detașați, raportate la cele ale lucrătorilor locali, etc[5]

Autoritățile și organismele competente, în conformitate cu dreptul intern și/sau practicile naționale, ar trebui să fie în măsură să verifice dacă condițiile de cazare pentru lucrătorii detașați oferite în mod direct sau indirect de angajator respectă normele naționale din statul membru pe teritoriul căruia sunt detașați lucrătorii (denumit în continuare statul membru gazdă) care se aplică, de asemenea, lucrătorilor detașați. Experiența arată că lucrătorii care au fost puși la dispoziția unei întreprinderi utilizatoare de către o întreprindere cu încadrare în muncă temporară sau un agent de muncă temporară sunt trimiși uneori pe teritoriul unui alt stat membru, în cadrul prestării transnaționale de servicii. Ar trebui asigurată protecția acestor lucrători. Statele membre ar trebui să se asigure că întreprinderea utilizatoare informează întreprindere cu încadrare în muncă temporară sau agentul de muncă temporară cu privire la lucrătorii detașați care își desfășoară temporar activitatea pe teritoriul unui alt stat membru decât statul membru pe teritoriul căruia aceștia lucrează în mod normal pentru întreprinderea cu încadrare în muncă temporară sau agentul de muncă temporară sau pentru întreprinderea utilizatoare, pentru a permite angajatorului să aplice, după caz, condițiile de muncă și de încadrare în muncă mai favorabile lucrătorului detașat[6].

– cooperarea limitată între autoritățile naționale și între organele de control din fiecare stat membru;

Cooperare administrativă  reprezintă[7] activitatea în colaborare a autorităților competente ale statelor membre sau a autorităților competente ale statelor membre și a Comisiei Europene, prin schimbul și prelucrarea de informații, inclusiv prin notificări și alerte ori prin furnizarea de asistență reciprocă, inclusiv pentru rezolvarea problemelor, în scopul unei mai bune aplicări a dreptului Uniunii Europene, în conformitate cu prevederile art. 5 lit. b) din Regulamentul (UE) nr. 1.024/2012.

Deși exista o cooperare între autoritățile responsabile, în practică au apărut întârzieri justificative ale răspunsurilor la solicitările IMI (informațiile solicitate nu intră în sfera de competență a autorității responsabile cu IMI de exemplu), neînțelegerea reciprocă a sistemului de inspecție, limitările evidente ale sistemului IMI etc.

Plecând de la această realitate, au fost căutate la nivelul Uniunii Europene soluții pentru controlul raporturilor de muncă, pentru eficientizarea activității inspectoratelor naționale de muncă și pentru îmbunătățirea cooperării transfrontaliere între autoritățile naționale. În ceea ce privește munca fără forme legale, semnalăm faptul că încă din 2016 funcționează la nivel european  Platforma europeană pentru combaterea muncii nedeclarate[8], care analizează acțiunile de cooperare transfrontalieră pe acest subiect, având misiunea „de a furniza contribuții cu valoare adăugată la nivelul Uniunii pentru a aborda problema complexă a muncii nedeclarate, respectând pe deplin competențele și procedurile aplicabile la nivel național”.

Directiva 2014/67/ UE stabilește în ceea ce privește libertatea de a presta servicii și protecția lucrătorilor detașați, un cadru echilibrat nediscriminatoriu, transparent și proporțional, respectând în același timp diversitatea relațiilor între partenerii sociali la nivel național. Această directivă nu împiedică aplicarea unor condiții de muncă și de încadrare în muncă mai favorabile pentru lucrătorii detașați. Natura transnațională a anumitor cazuri de fraude sau de abuzuri în materie de detașare a lucrătorilor justifică măsuri concrete, menite să consolideze dimensiunea transnațională a inspecțiilor, a anchetelor și a schimbului de informații între autoritățile sau organismele competente din statele membre în cauză. În acest scop, în cadrul cooperării administrative prevăzute în Directivele 96/71/CE și 2014/67/UE, în special la articolul 7 alineatul (4) din Directiva 2014/67/UE, autoritățile sau organismele competente ar trebui să dispună de mijloacele necesare pentru lansarea de alerte cu privire la astfel de cazuri și pentru a face schimb de informații, în scopul prevenirii și combaterii fraudelor și abuzurilor[9].

Autoritatea Europeană a Muncii (ELA) își va începe activitatea în anul 2019, urmând a fi complet operațională în anul 2024, va avea un număr total de 140 de lucrători în care sunt incluși și ofițerii naționali de legătură și va funcționa în primi doi ani la Bruxelles, Regatul Belgiei, urmând a fi mutată la Bratislava, Slovacia, în sediul permanent.

Ea va facilita accesul la informații privind drepturile și obligațiile privind mobilitatea forței de muncă, va spori cooperarea dintre Statele Membre în ceea ce privește aplicarea legislației relevante a Uniunii, va media și facilita soluționarea litigiilor transfrontaliere între Statele Membre și va sprijini cooperarea dintre Statele Membre în combaterea muncii nedeclarate.

Propunerea legislativă de constituire a noii autorități a fost publicată de Comisia Europeana în 13 aprilie 2018[10] , iar Regulamentul (UE) 2019/1149 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2019 de instituire a unei Autorități Europene a Muncii, de modificare a Regulamentului (CE) nr. 883/2004, a Regulamentului (UE) nr. 492/2011 și a Regulamentului (UE) 2016/589 și de abrogare a Deciziei (UE) 2016/344, a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L 186 din data de 11 iulie 2019[11], și a intrat în vigoare la 31 iulie 2019.

Noua structură europeană. cu statutul de agenție descentralizată a UE, va veni in sprijinul lucrătorilor si celor care desfășoară activități independente pe teritoriul UE, dar si al altor cetățeni ai Uniunii sau extra comunitari, care au domiciliul legal in UE si se afla într-o situație transfrontalieră problematică, practic în sprijinul tuturor persoanelor care se supun regulilor Uniunii Europene în domeniul mobilității forței de muncă transfrontaliere şi coordonării securității sociale.

Între atribuțiile acesteia se vor număra:

– facilitarea accesului la informațiile referitoare la drepturi și obligații în cazuri de mobilitate transfrontalieră pentru lucrători, angajatori și administrații naționale;

– sprijinirea coordonării dintre statele membre în asigurarea respectării transfrontaliere a legislației UE, inclusiv prin facilitarea inspecțiilor comune și concertate;

– sprijinirea cooperării dintre statele membre în efortul de combatere a muncii nedeclarate;

Pentru România, cooperarea administrativă se realizează de către Inspecția Muncii cu respectarea dispozițiilor Regulamentului (UE) nr. 1.024/2012, exercitând rolul prevăzut la art. 5 lit. f) din acest regulament[12]. In conformitate cu art. 12 lit. p din Regulamentul de organizare și funcționare a Inspecției Muncii din 13.07.2017 aprobat prin Hotărârea nr. 488/2017[13], printre atribuțiile specifice în domeniul relațiilor de muncă se prevede că ,,îndeplinește atribuțiile de birou de legătură și efectuează schimbul de informații cu inspecțiile muncii sau autoritățile similare din statele membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European și din Confederația Elvețiană în scopul punerii în aplicare a prevederilor legale privind detașarea în cadrul prestării de servicii transnaționale”[14]. Același lucru este prevăzut și de art. 14 din Legea nr. 16/2017 privind detașarea salariaților în cadrul prestării de servicii transnaționale[15] care constituie ,,o reglementare specială care se integrează legislației muncii”[16].

– sprijinirea autorităților statelor membre în soluționarea litigiilor transfrontaliere.

În contextul prestării de servicii transnaționale, Autoritatea Europeană a Muncii (ELA)  este menită să rezolve problemele rămase și să asiste statele în implementarea și aplicarea eficientă a legislației europene cu privire la mobilitatea lucrătorilor și al coordonării securității sociale, inclusiv în sectorul transporturilor prin: facilitarea accesului la informații cu privire la drepturile și obligațiile părților în cazului mobilității forței de muncă, încurajând cooperarea între autoritățile responsabile, inclusiv prin organizare de controale simultane și în comun, medierea de dispute între state, întărirea capacității autorităților de abilitate contribuind inclusiv la combaterea muncii nedeclarate. Autoritatea Europeană a Muncii (ELA)  va începe activitatea în anul 2019, urmând a fi complet operațională în anul 2024 când va prelua sub egida sa, Comitetul Tehnic cu privire la libera circulație a lucrătorilor], Platforma Europeană pentru Intensificarea Cooperării în Materie de Combatere a Muncii Nedeclarate, Comitetul de Experți Privind Detașarea Lucrătorilor și rețeaua EURES[17].

Autoritatea Europeană a Muncii ,,va asigura suport tehnic și operațional autorităților naționale în scopul realizării schimbului de informații, al cooperării curente între acestea, al realizării de inspecții comune și al soluționării de litigii. Ea va integra o serie de organisme și rețele deja existente și va asigura corelarea activităților în materie între agențiile europene deja existente. La nivelul legislațiilor naționale, este de presupus că noua reglementare va atrage o

multiplicare a atribuțiilor inspectorilor de muncă, mai ales în direcția modalităților de cooperare cu colegii lor din celelalte state membre”[18].

Controalele simultane și în comun se desfășoară la nivel european de foarte mult timp, de cele mai multe ori în baza unor protocoale de cooperare între autorități (de exemplu în BENELUX[19]), Sursa de finanțare pentru aceste controale, a reprezentat-o până în prezent bugetul propriu al autorităților implicate, sau fondurile europene utilizate sub egida îmbunătățirii cooperării între autorități. Noutatea o reprezintă faptul că Autoritatea Europeană a Muncii va oferi sprijin operațional pentru desfășurarea de controale simultane și în comun (sprijin tehnic, lingvistic, logistic și financiar). Acest tip de controale vor fi inițiate la solicitarea unui stat sau a ELA, dar se vor desfășura doar cu acordul celuilalt sau a celorlalte state implicate.

Obiectivele principale ale Autorității sunt de a contribui la asigurarea unei mobilități echitabile a forței de muncă în Uniune și de a acorda asistență statelor membre și Comisiei pentru coordonarea sistemelor de securitate socială în Uniune. Autoritatea nou înființată, beneficiază în fiecare stat membru de cea mai largă capacitate juridică acordată persoanelor juridice în temeiul dreptului lor intern.

Una dintre sarcinile principale ale AEM este aceea că coordonează și sprijină inspecțiile comune și concertate. Astfel, la cererea unuia sau a mai multor state membre, autoritatea coordonează și acordă asistență în ceea ce privește inspecțiile concertate sau comune în domeniile care intră în competența autorității. Autoritatea poate, de asemenea, din proprie inițiativă, să propună autorităților statelor membre în cauză ca acestea să efectueze o inspecție concertată sau comună.

Autoritatea Europeană a Muncii reprezintă pentru părțile interesate ,,o sursă directă de informare menită să faciliteze libertatea de mișcare a lucrătorilor și prestarea de servicii transnaționale, pentru autorități un nou nivel de cooperare cu resurse considerabile, iar pentru societățile înființate pentru a abuza de legislația europeană, o piedică semnificativă în desfășurarea activităților ilicite”[20].

Art.16 din Regulamentul(UE) 2019/1149 precizează structura administrativă și de gestionare a Autorității cuprinde:

  1. un consiliu de administrație;

Potrivit ar. 17 alin. 1, Consiliul de administrație este format din: un membru din fiecare stat membru; doi membri care reprezintă Comisia; un expert independent desemnat de Parlamentul European; patru membri, reprezentând organizații partenere sociale intersectoriale la nivelul Uniunii, cu o reprezentare egală a organizațiilor sindicale și patronale

  1. un director executiv;

Directorul executiv este responsabil, conform art. 22,  pentru gestionarea autorității și urmărește să asigure echilibrul de gen în cadrul autorității. Directorul executiv răspunde în fața consiliului de administrație.

  1. un grup de părți interesate.

Grupul părților interesate este alcătuit (art. 23 alin. 4) din doi reprezentanți ai Comisiei și zece reprezentanți ai partenerilor sociali la nivelul Uniunii, cu o reprezentare egală a organizațiilor sindicale și patronale, inclusiv parteneri sociali din sectorul social recunoscuți care reprezintă sectoare care sunt deosebit de preocupate de mobilitatea forței de muncă probleme.

Autoritatea poate înființa grupuri de lucru sau grupuri de experți formate din reprezentanți ai statelor membre sau ai Comisiei sau experți externi care urmează o procedură de selecție sau o combinație a acestora, pentru îndeplinirea sarcinilor sale specifice sau pentru anumite domenii de politică.. Regulamentul de procedură al acestor grupuri de lucru și grupuri de lucru este stabilit de către autoritate după consultarea Comisiei.

Fiecare stat membru desemnează, potrivit art. 32,  un ofițer național de legătură ca un expert național detașat la autoritate și să lucreze la sediul acesteia. Ofițerii naționali de legătură contribuie la îndeplinirea sarcinilor autorității, inclusiv prin facilitarea cooperării și schimbului de informații prevăzute la articolul 7, precum și sprijinirea și coordonarea inspecțiilor prevăzute la articolul 8. De asemenea, ele acționează ca puncte de contact naționale. pentru întrebări din partea statelor membre și referitoare la statele lor membre, fie răspunzând direct la aceste întrebări, fie răspunzând cu administrațiile lor naționale. Ofițerii naționali de legătură au dreptul să solicite și să primească toate informațiile relevante de la statele lor membre, astfel cum este prevăzut de prezentul regulament, respectând pe deplin legislația sau practicile naționale ale statelor lor membre, în special în ceea ce privește protecția datelor și normele privind confidențialitate.

În plus față de ofițerii naționali de legătură, Autoritatea poate folosi conform art. 33,  alți experți naționali detașați sau alt personal care nu este angajat de către Autoritate, în orice domeniu al activității sale

[1] Ioan Cosmin Constantin, Autoritatea Europeană a Muncii (en. ELA) – de la teorie la

  practică, Revista română de dreptul muncii nr. 3/2019  p. 36

[2] Rezoluția „20 de probleme pe agenda cetățenilor şi afaceriștilor 2012 europeni cu

privire la funcționarea pieței unice” 2012.

[3] Raluca Dimitriu, Trei documente europene adoptate recent, relevante pentru

raporturile de muncă, Revista română de dreptul muncii nr. 3/2019, p. 27

[4] Publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L 18 din data de 21 ianuarie

1997,https://eur-lex.europa.eu/legal

content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:31996L0071&from=RO

[5] Ioan Cosmin Constantin, art .cit, p. 37

[6] Dan Ţop, Drept social european, editura Zvem, Târgovişte, 2018, p. 80

[7] Mitică Purcaru,Studiu privind detașarea salariaților în cadrul prestării de servicii

  transnaționale, norme europene și naționale, Revista română de dreptul muncii nr.

2/2018, p. 71

[8] Constituită pe baza Deciziei (UE) nr. 2016/344 a Parlamentului European și a

Consiliului din 9 martie 2016 privind instituirea unei platforme europene pentru

intensificarea cooperării în materie de combatere a muncii nedeclarate.

 [9]  Elena Albu, Modificarea Directivei 96/71/CE privind detașarea lucrătorilor în cadrul

    prestării de servicii, www.juridice.ro

[10] Strasbourg, 13 martie 2018 COM(2018) 131 final 2018/0064 (COD).

[11]  https://eur-lex.europa.eu › direct-acces

[12] Mitică Purcaru, art. cit., p.74

[13] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr 594 din 25 iulie 2017

[14] Dan Ţop, Tratat de dreptul muncii, editura Mustang, Bucureşti. 2018, p.706

[15] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196 din 21 martie 2017

[16] I.T. Ştefănescu,Tratat teoretic şi practic de dreptul muncii, editura Universul juridic,

Bucureşti, 2017, p.428

[17] Ioan Cosmin Constantin, art .cit, p. 38

[18] Raluca Dimitriu, art .cit, p. 28

[19] https://www.britannica.com/topic/Benelux

[20] Ioan Cosmin Constantin, art .cit, p. 39

Share Post

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *